18 iulie 2015
Ora 7.30
Drumul Naţional nr. 1 curge vijelios pe sub roţile autoturismului. O întârziere este de neconceput, abia aştept să descopăr acest loc despre care am auzit atâtea, numai mie mi-a rămas (până acum!) necunoscut. Ne îndreptăm spre un adevărat tărâm al făgăduinţei, dacă măcar un sfert din ce se povesteşte este adevărat! Aici „Pumele” zburdă libere iar „Spartanul” dă fericit din coadă, bucuros de oaspeţi!
Dau şi eu repede din picioare apăsând acceleraţia de mai e doar puţin să rup pedala şi casc ochii după avioane să prind orice decolare ori aterizare. Fiţi fără grijă, nu am carnet de conducere! Nu, nici nu sunt la volan!
Of, sigur cine a făcut DN-ul nu ştia ce face! Cum să nu laşi tu ieşire spre Baza 90?! Mergem spre Bucureşti, întoarcem… Bucăţica asta e mai lungă decât drumul făcut până aici! Strâng din dinţi şi gândul ţipă: răbdare, răbdare! Nu mai am, s-a epuizat pe drum!
Gata! Zbor din maşină şi aterizez în faţa porţii: Ura! Te-am descoperit, în sfârşit!
Baza militară este „vecină” cu aeroportul. Aici zburătoare militare, dincolo zbor civil. Motoare în plin… O secundă închid ochii şi respir: ce sunet! Ce vuiet! Sunt în culmea bucuriei. Pe care… Mi-o zăpăceşte o voce care îmi strigă să mă grabesc… Da, da! Mă grăbesc imediat ce-mi revin!
Şi cum să-mi revin când de pe Otopeni se decolează şi se aterizează de două ori pe minut?! În câteva minute mă voi putea concentra pe ce se întâmplă, îmi spun şi încerc să ţin pasul.
Trecem de poartă… Respir iute adânc, cu ochii la uriaşul hangar pe care îl salut cu un zâmbet larg
şi mă reped spre gard, cât mai aproape de avioanele militare aliniate disciplinat şi, respectiv, de pista civilă.
Cand nu poti fi ca ceilalţi… Se vede!
„STAI”! Mă opreşte un glas cunoscut… „De ce…”? Mă răzvrătesc îmbufnată. Nu acum. Nu… deocamdată. Aşa este, nu contest, deşi totul zbârnâie în mine de nerăbdare, ştiu că nu peste mult voi „scăpa” la avioane.
Până atunci… Observ de la distanţă.
Unii vin,
alţii…
„Hei, încotro?! Eu vin şi Puma pleacă?! Unde mi-l duceţi?! ÎNAPOOOI!”
Din fericire are baza Pume care zumzăie peste tot…
Aici ar trebui să vă spun o poveste frumoasă petrecută la început de zi… Dar, pentru că sigur o va face mai bine decât aş face-o eu, îl las pe Nemotoujours să v-o spună, pe Suntem România!
Noi urmărim sosirea elicopterelor
(Ă, pardon, acestea nu sunt elicoptere…)
şi exerciţiul de salvare.
Nimic nu este comparabil cu un survol la joasa înalţime…
Un sunet ce rămâne în suflet:
Mă dedic momentului, mă aşez cuminte pe iarbă şi privesc. E impresionant şi vijelios. Vijelios curentul care face să zboare orice obiect nezburător de fel… Inclusiv şapca mea, pe care, neavând timp şi mâini să o împiedic, o liniştesc ascunzând-o sub genunchi.
Focurile de armă ne răscolesc şi ne reamintesc faptul că în fiecare zi ne trezim în timp de pace.
Misiune îndeplinită!
Fiecare cu elicopterul lui…
Este timpul pentru o plimbare instructivă printre exponatele dispay-ului static… Cu auzul printre nori, păstrăm privirea la nivelul solului pentru a cunoaşte mai bine zburătoarele şi utilajele terestre. Nici armamentul nu rămâne în afara curiozităţii noastre…
Nu am tras încă, aşa că las armele în misterul lor nedescifrat. După ce o voi face voi afla mai multe. Teoria fără practică mi se pare fadă, nefind posibile comparaţii şi preferinţe.
C-27J Spartan
Tot ce zboară se vânează! Şi uite cum, datorita berzei, văd şi Air France! Mulţumesc, doamna Barză!
Primul pas în Spartan. Cu sfială şi dorinţă pipăim şi mirosim, privim…
Căutaţi-vă alt loc, aici e ocupat!
Ei, am şi eu limitele mele, aici doar mă uit lung!…
La coborâre constat că felul în care îl privesc este deja altul… După un zbor… Las visele şi merg mai departe.
Următorul zburător este din neamul lui Antonov: An 26!
O experienţă inedită, pentru că am neglijat mereu oportunitatea de a păşi în interiorul oricărei păsări de metal. Se pare că era locul potrivit pentru care aşteptasem…
Ştiu foarte bine de ce evit spaţiile închise… Ştiţi cum e să cauţi ieşirea de urgenţă pentru că… Sus se aude ceva?!
Nici eu, din fericire, dar nici mult nu mai era până să aflu!
Faţă în faţă… Frumos moment!
Grupul EOD
Şi cel mai viteaz dintre roboţei:
AN-30: conceput special pentru aerocartografiere, acesta este destinat realizării fotografiilor aeriene de mare rezoluție. Nu l-am vizitat, dar mi-am ales locul în eventualitatea unui survol. (Vise…)
Şi ce dacă acolo nu stă fotograful, ci navigatorul?! Jos cu el!
Fanfara Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul
şi exerciţiul de mânuire a armei mută cadrul acţiunii, de pe cer, în faţa hangarului.
Tradiţia Militară nu ne lasă timp să respirăm ci ne invită, după cum le este obiceiul, să lăsăm puţin prezentul în urmă şi să călătorim în trecut. Asistăm la instrucţie şi depunerea jurământului după regulile vremii; ne sunt prezentate uniformele, drapelul de luptă şi echipamentul.
Mircea Stoica, preşedintele Asociaţiei Tradiţia Militară:
Atac la baionetă.
Hohotele de râs ce urmează surprizei provocate de acest ultim atac surprinzător se potolesc şi suntem gata să urmărim evoluţia elicopterului militar ce ne survolează plin de neastâmpăr.
Reţineţi acest număr, ne-am mai întâlnit şi ne vom mai întâlni cu el!
Cea mai neastâmpărată Puma:
MAI salută Baza 90 de Ziua Aviaţiei:
Puma up!
And Puma down!
Many Pumas down!
Escadrila 903 se pregăteşte de zbor…
Frustrarea de a nu fi prins loc în unul dintre ele îmi chinuie bucuria de a le vedea… Dar o sugrum fără milă: dacă aş fi zburat astăzi, aş fi ratat imaginea globală a acţiunii! Iar să asişti la acest moment este un privilegiu în sine, aproape că mă bucură faptul că listele s-au închis înainte de a ajunge şi numele meu pe una dintre ele! În plus nu aveam nicio garanţie că aş fi zburat cu Puma…
Urmăresc, deci, cu încântare decolarea celor 10 (?) elicoptere şi nu las dezamăgirea să se instaleze. Nu am loc pentru aşa ceva…
Cu greu reuşesc să mă conving de necesitatea gestului aparent simplu de a ieşi pe poartă… Cu greu mă dezlipesc din loc… Parfumul Spartanului, al AN-26, zgomotul palelor, al motoarelor în decolare, uriaşii de linie de dincolo de gard… Atâtea elicoptere la un loc?! Un singur gând m-a putut convinge să eliberez locul de pe asfalt: acum ştiu unde este! Voi reveni, cât de curând! Mă voi întoarce…
Mulţumim, Baza 90, pentru porţile larg deschise. Mulţumim tuturor pentru participare! Mulţumesc, JCD, pentru ajutorul acordat!
Cer senin şi zbor de pace, militari ai aerului!
Realizat în colaborare cu
Suntem România!
O MÂNĂ DE CUVINTE 
Pingback: Cer senin la Baza 90 Transport Aerian Otopeni | Goutte de Reve·