Cel mai Strejnic de show: Ploiești Airshow 2017!


13 mai 2017
Ora… Dimineață.
Buletinul meteo nu pare să țină deloc cu noi. Destul de rece pentru luna mai… Anii trecuți, primul show aerian însemna și primul strat de bronz. Se pare că nu va fi la fel în acest final de săptămână.
Spectacolul aerian fusese programat pentru seară. Cerul… Hm. Nu pare de acord. Și uite cum ajungem să mulțumim cuiva că a inventat acea platformă de socializare pe care o urâm/iubim cu toții, mai mult sau mai puțin! Scotocim rapid: mmmnup! Evenimentul nu a fost (încă) amânat, mai există un fir subțire de speranță! (Și, dacă ar fi fost anunțat ceva, credeți că aș fi stat acasă?!)
Ora 10 pare numai bună de plimbare. Până la 17.00… Aveam să mă tot bucur de aerodrom! Orice ocazie e perfectă și sigur vor fi antrenamente!
Spre Strejnic, deci! Pentru că cel mai bun buletin meteo și cea mai bună sursă de informare este cea directă, de la fața locului, nu?
Deși era foarte devreme, la poartă totul se desfățura ca și cum evenimentul ar fi fost programat pentru orele dimineții. Poliție, jandarmi, public. Accesul liber. Cum antrenamentele se întâmplă, de obicei, vinerea, iar eu le cam ratez, mă bucur din plin de situație. Ieri nu au fost, sunt azi! Ura!
Inspir cu nesaț aerul câmpului. Al ACESTUI câmp! Acest colt de lume adorat de copil.
Avioanele? SUNT!

Pășesc pe teritoriul Aeroclubului României și, ca de obicei, mă bucur de fiecare pas. (Că veni vorba de pași, poate evit casa popândăului de anul trecut… Și-o fi reparat, bietul, acoperișul?)
Pauză de zbor…

Norii își fac de cap, furtuna forțează limita gardului. Eveniment amânat pentru a doua zi!
Cerul devenit brusc negru ne face să ne îndreptăm privirile spre hangar… Oare?!

Halucinant decor pentru fotografii, periculoasă ambianță pentru acrobație. Ce va urma?
Zona fiindu-mi cunoscută ca sucită în ale vremii și bazându-mă că furtunile pe aici sunt ghidate pe principiul: „Eu, dacă vreau să plou, PLOU!”, mă aștept la orice. Chiar și ca furtuna să facă un viraj brusc și să se evapore la limita gardului…
Huh… Cerul ne oferă o mare surpriză!
La ora anunțată inițial… Se zboară!

Cei fără care păsările de metal ar fi păsări de asfalt.

Spectacol oficial amânat, devenind antrenament-spectacol autointitulat fara voie, sau fără știre… Un lucru e sigur: publicul prezent s-a bucurat din plin de cer, de soare, de apus, de zbor.

Ploiești Airshow… INTRO!
BN2 al INCAS și Ikarus

„Vulturii tricolori”! O raritate, în ultimii ani. Formație nouă prin componență; piloții experimentați (George Rotaru, Andrei Șerbu, Laszlo Ferencz și Cristian Iorgov) ne arată ce pot elevii lor!

Dacă e show aerian, nu pot lipsi zmeele! Câte unul mai zurliu scapă din frâie și trebuie alergat destul înainte de a fi prins, doar pentru a nu ieși franjuri din ghearele vreunui avion, desigur!

Antrenamentele comune: seniori/juniori continuă cu evoluția elegantelor Ikarus C-42.

Extrele își încălzesc motoarele și dau din coadă, pline de neastâmpăr. Alături de ele vom vedea evoluând un Zlin 50. Formație inedită și necesară. „Hawks of Romania” abia au revenit de câteva zile din China, unde au participat la ediția pilot a Campionatului Mondial de Zbor în Formație! George Rotaru, Laszlo Ferencz, Cristian Iorgov, Andrei Șerbu, Attila Goger și avioanele lor au impresionat juriul și s-au întors în țară cu Premiul pentru imagine, dar… Fără avioane! Nu, se pare că nu le-au oprit chinezii (Deși e clar că le-au plăcut!), dar au de străbătut un drum foarte lung cu… vaporul…
Așa se face că la Strejnic 2017 Andrei Șerbu evoluează cu Zlin 50! Oftez (Normal, ador Extra!) puțin, însă trebuie să recunosc, combinația nu e deloc rea și ineditul ei merită apreciat din plin! Evoluția e încă și mai bună! Felicitări, Șoimilor! Timpul, talentul, efortul, dedicația și participarea la competițiile internaționale își lasă o amprentă ce se poate vedea cu ochiul liber – solo, ori în formație, parcă din ce în ce mai siguri se avântă și din ce în ce mai liberi își deschid aripile tricolore! Mereu mai sus, mai bine, mai puternici!

Nici popândăii nu rămân indiferenți și, ca de obicei, asistă la spectacol cu aere de… Invitați de mare rang!

Avioanele se retrag, se închid porțile hangarului, se trage cortina…
Seara se așterne peste aerodrom și peste un public ce tocmai trăise un show aerian cu… Două show-uri! Spectacolul în integralitate avea să fie a doua zi spre prânz, modificat, probabil, din pricina amânării, dar cele câteva ore oferite de piloții Aeroclubului, ai Școlii Superioare de Aviație Civilă și ai INCAS fuseseră deja un adevărat spectacol!
Publicul a fost prezent la întâlnire – curioși, ori doar neinformați, uimiți că este, dar parcă n-ar fi, totuși… – și a asistat la o avanpremieră surpriză.
La un moment dat mă întrebam dacă n-ar trebui și cum li se va comunica faptul că… Show-ul aviatic este reprogramat pentru a doua zi…
Da!În boxe răsună o voce care pune ordine în gânduri. Antrenamentul este prezentat și publicul este informat despre evoluții, fără a se omite precizări despre programul de a doua zi. Felicitări pentru reacție și mulțumim pentru prezentare, Andrei Ciprian Lucescu!

14 mai 2017
Ora 9.00
Ne pregătim pentru primul spectacol aerian al anului. Drumul spre aerodromul din Strejnic se aglomerează deja, este cazul să ne grăbim puțin, dacă nu vrem să plângem că nu am mai găsit loc de parcare. Drumul în sine este o plăcere, așteptarea este o plăcere, ziua se anunță frumoasă, fără fițe din partea furtunilor ce dau târcoale. Bucuria intrării pe poartă este aceeați ca întotdeauna. Trag aerul în piept cu acceași dorință intactă. Simpla bucurie de a fi viu și prezent, de a auzi și vedea, de a simți.
Nerăbdarea lipsește. O liniște blândă îi ia locul. Urmăresc totul cu interes, mă bucur de fiecare clipă.
Sosiri.
Dan Ștefănescu (Iacării Acrobați)

Pregătiri…

Briefing…

Și… START!
Aeroclubul României, Zlin 142


Fostul Ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, prezentându-și „Lebăda”, avionul construcție proprie.

Școala Superioară de Aviație Civilă (SSAvC)


O privire spre hangar…

Icarus în formație!
Alexandru Ion și Andrei Ionuț


La manșa Yankee Romeo Echo X-ray Alpha: Andrei Șerbu! (Echo Whiskey Echo aflându-se încă pe drumul de întoarcere din China…)

Iar cea mai bună descriere a stării noastre de spirit, o face… Chiar pilotul.

Pentru prima dată avea să se întâmple ce nu mai speram: Forțele Aeriene Române atacă și cuceresc verticala Strejnicului! Cerul Ploieștiului se umple de vuietul motoarelor puternice. Nu-i nimic, poate face față, a fost încercat! Imagini absolut inedite pentru mine (Aș fi putut jura că aviația militară nu a participat niciodată la un spectacol pe Strejnic, dar se pare că aș fi jurat, fără să vreau, strâmb… Cum de nu am știut?! … Doar cei câțiva ani cu cele câteva week-end-uri pentrecute în București ar putea fi explicația. Unul singur și ar fi fost suficient!), dorite și, în sfârșit, împlinite!
IAR330 Puma 77, de la Baza Aeriană 90 Otopeni, YAK 52 (Boboiacii) și IAR 99 de la Bobocu!


Decolează Incas și Șoimii României!

Solo Dan Ștefănescu, Iacăr Acrobat, cu al său YAK52 TW.

În timp ce Wilga ridică planoarele, parașutiștii Aeroclubului României coboară, spre încântarea publicului spectator.
Balet în plutire de aripi și voalură.


Norii asistă, făcând fețe-fețe…

Tavi Stavila și Teo Munteanu


Alexandru Ion și Zlin 50

Cred că îmi place din ce în ce mai mult avionașul ăsta!

Alexandru Ion și Dan Ștefănescu

Vulturii Tricolori: Alexandru Ion și Andrei Ionuț! (Zlin 142)

Alexandru Ion și Dan Ștefănescu


Hawks of Romania la verticală!

Și dintr-o dată… Explozii puternice ne iau prin surprindere: efecte pirotehnice în evoluía Șoimilor!!! Invlontar, casc gura: nu mă gândisem nici măcar o secundă, vreodată! Haha, explozivă surpriza! Cum?! De ce? Va rămâne secretul lor și al complicilor lor… Secret bine păstrat!

Frumos efect! Timidă, ca pentru prima dată, dar curajoasă tentativă! Respect, Hawks! Felicitări!
Multe întrebări flutură pe buzele tuturor. Se va repeta?! Doar timpul ne-o va spune…
Andrei Șerbu!


Cristian Iorgov!

George Rotaru!

Laszlo Ferencz!

Cortina este trasă de salutul Extrelor,

spectacolul aerian de la Strejnic a ajuns la final…


Ploiești Airshow 2017 s-a încheiat, dar aerodromul este animat de un nou eveniment – Festivitatea de Premiere a câaștigătorilor Cupei Gheorghe Militaru – Raliu Aerian de regularitate. Să-i aplaudăm!

Felicitări organizatorilor și tuturor participanților!
Vă mulțumim pentru spectacol, vă mulțumim că existați!
Cer senin, zbor lin și aterizări sigure!