Jean-Michel Jarre: Electronica World Tour (Cluj 2016)

Întotdeauna am visat să îl văd pe Jean-Michel Jarre la… Polivalentă, în Bucureşti! Da, bineînţeles că era doar un vis fără temei, din două motive simple:
1. Indoor? Nu face. (Pe atunci era evident pentru oricine, dar asta nu mă împiedica să insist în dorinţă.)
2. Bucureşti?! Şi ce ziceai că făcea marmota, în tot timpul ăsta?!
Şi totuşi?! Când am aflat,fără a sta pe gânduri, am exclamat: vreau şi eu! Abia la câteva secunde distanţă am fost în stare să bâigui un: deci… SE POATE! Da! Se pare că absolut orice se poate, doar astrele să fie aliniate pe coarda sensibilă…
Un spectacol de scurtă durată, intim şi fără efecte speciale, mai mult pentru a oferi ocazia unei apropieri şi o prezentare a instrumentelor. Fapt care a lăsat şi victime – dezamăgiţi care, neprimind în schimb un show gigantic (Sală, spaţiu închis, despre ce vorbim?!), au ajuns rapid la concluzia că… Jarre nu mai e ce-a fost… Sigur că da, ador judecăţile de valoare de genul! Haha!

Sala este plină, atmosfera excelentă, bucuria publicului demonstrează că ideea unui spectacol în această formulă a fost una foarte bună. Cunosc destul de bine sala; nici nu îmi mai caut locul, stau pe trepte, în partea stângă a scenei.

Am un compact mititel – un aparat mai mare îmi era teamă să nu atragă prea mult atenţia; era doar 2008, pe când nu făcea toată lumea poze cu telefonul!

Concluzia?! Dacă mai vine, merg iar, fără ezitare!

Şi aştept… Neaşteptând.

2010! Tot la Polivalentă, desigur! De această dată un spectacol în toată regula, atât cât poate permite o sală. Arunc un ochi pe youtube: două ore, efecte, lasere… Perfect. Unii renunţă din start, păstrând gustul „amar” al primei dezamăgiri. Mă bucur din nou că nu am obiceiuri dintr-astea: aşteptări, dezamăgiri…

Sunt în viaţă şi mă bucur de asta. Cu bucurie, deci, spre Bucureşti!

Care, de unde, unde ar fi loc de vreo dezamăgire?! Atmosfera e excelentă, sala plină (Mai puţin în zona VIP, aşa că aterizăm şi noi acolo.), harpa (Harpa!) îmi lărgeşte zâmbetul până dincolo de urechi, iar laserele îi zăpăcesc pe cei care se aşteptaseră la ceva comparabil cu 2008.

Lăsasem orice aparat foto acasă, pentru a evita neplăcerile… Surpiză! Nici gând de interdicţii, nici gând de control! Am rămas fără fotografii, dar cu ochii plini de lumină. Nu-i nimic, recuperăm data viitoare!

Iar „data viitoare” avea să apară în 2016! Ştiam de turneu, dar până la confirmarea unei date pentru România mai era cale lungă. În cele din urmă vine şi vestea: CLUJ!

Mai citesc de şapte ori: CLUJ! C-L-U-J!

Şterg monitorul, sigur nu afişează bine! Nu se poate, nu are cum! Îl întorc: J-U-L-C! Nu. Nici aşa nu seamănă cu Bucureşti…

Gata! Nu mă mai gândesc!

 

Ei, nu! De parcă pot?! Sucesc problema pe toate părţile. Cluj e?! Păi Cluj să fie! N-am zis eu: România? Cine m-a oprit să gândesc: Bucureşti? Clujul îmi place şi nu l-am prea văzut… Mai are şi turn de paraşutişi!

Noiembrie?! Oare ce va fi dacă rămân pe acolo din cauza unei… Înzăpeziri?!

Timpul trece şi apar biletele. Preţurile sunt normale, locul mi l-am ales înainte de a vedea planul sălii: în spate, sus! Aveam ceva gânduri cu laserele, se pare. Prindem bilete chiar în prevânzare – o reducere nu strică nicicând.

Lunile zboară şi ne trezim pregătind bagajele. Se anunţă că iarna e pe drum. Ar fi a doua oară când văd Clujul printre primii fulgi!

Motiv de îngrijorare?! Să ajungem! Că de întors… Sigur nu vom rămâne pe acolo! (Prea mult…)

Aşa arată la sosire. La plecare… Avea să fie altă poveste!

La drum! Încet şi sigur, printre cele patru anotimpuri care s-au aliat să ne arate muşchii în câteva ore. Nu ninge, dar e ceaţă, vânt, senin şi cald, iar pe alocuri plouă. Ne strecurăm printre ele bodogănind. Azi nu contează, dar mâine vrem să şi vedem ceva din oraş!

Ajungem la locul de cazare şi putem răsufla uşuraţi. Suntem aici, nimic nu ne mai poate sta în cale.

O plimbare prin oraş, un gulaş ciorbă/mâncare delicios, un păhărel de ţuică (de fapt două, că erau din partea casei, iar J. era în dezavantaj, fiind la volan) şi pornim în căutarea sălii Polivalente.

Cum plănuisem, ajungem cu o oră înainte. În spatele clădirii stau aliniate autocarele turneului. Mă mănâncă degetele, dar, pe frigul şi întunericul de afară, nu aş putea garanta măcar un cadru bun. Mă abţin să cer să fiu lăsată să cobor din maşină. Ne ţinem de planul stabilit, deşi regret deja că le las în urmă.

polivalentacluj.ro

Privesc Polivalenta. Aproape că rămân cu gura căscată în faţa priveliştii: impunătoare, frumos construită, cu un aer occidental… Jos pălăria, Cluj! Deja comparaţia cu Bucureştiul se pierde. Dar sunt încă afară, fără exagerări!

Sistemul de acces îmi depăşeşte orice aşteptări: nu există coadă, totul este automatizat, doar controlul se efectuează la mână. Control la care mi se ia şi camera la întrebări… Păi cine ar mai fi lăsat-o acasă, în 2016?! În general există deja o relaxare în privinţa fotografiilor din public, nu mai riscam să rămân fără imagini! Ne înţelegem şi pot intra. Cu sticla de apă, însă… E altceva. Mi se confiscă. Accept fără comentarii – probabil din motive de siguranţă, nu care cumva să îmi vină vreo idee neortodoxă, ori să o scap accidental în capul cuiva.

Locurile sunt la nivelul trei. TREI etaje! IMENSĂ! Nu mai sunt capabilă să compar… Cel puţin nu pe loc, dar iată ce găsesc pe wiki:

Polivalenta Bucureşti:                                                      Polivalenta Cluj:

Inaugurată: 1974                                                                        2014

Renovată: 2008/2011

Număr de locuri: 5300                                                              7227

Aproape că nu mă mai miră alegerea, sala din Cluj pare locul potrivit pentru acest eveniment. Înainte de a ne căuta locurile, o străbatem. O cunoaştem. Îmi place. Găsim şi locurile. Perfect. Muzica de ambianţă… Ce sunet! Sala e enormă şi începe să se umple. Normal că nu am astâmpăr. Vreau o ţigară, sunt curioasă până unde trebuie să ies pentru a fuma. Nu prea mult – au avut în vedere un ţarc, în zona pietonală a nivelului inferior. Mulţumesc în gând, e la îndemână. Descopăr şi un chioşc. Au apă! 8 lei sticla de 500 ml! Nu mă pot abţine şi întreb: „Deci ăsta e motivul pentru care mi-au luat sticla la intrare?!” Mi se confirmă. URÂT! Din fericire va rămâne şi singurul minus organizatoric…

Îmi iau sticluţa (Şi când mă gândesc că eu aveam apă gratuită, de la robinet, of!) şi mă instalez confortabil. Îmi place să studiez sala şi nu am cum să mă plictisesc.

Se sting luminile… Iar o visare de două ore începe.

Zâmbesc în ritm: Cluj – o aventură frumoasă pentru un asemenea spectacol.

The heart of noise 1 şi The heart of noise 2 (Electronica 2!)

Să nu sar în cap?! Atâtea luni de zile şi abia acum realizez că, la un moment dat, am omis să mai ascult şi eu ultimul album! Eram… Cam în spaţiu complet pararel, de data asta!

Dar nu disper. Ignoranţa are partea ei interesantă: îl descopăr, aproape, aici şi acum!

Automatic 2

Oxygène 2

Şi fenomenul continuă cu o listă bogată de titluri – în special Electronica 1 şi 2, neuitând însă anii anteriori. Trecerile se fac pe neobservate, făcând apel la vechi piese cunoscute tuturor, îmbinarea armonioasă generând un tot unitar. Publicul sare, cântă, dansează. Un public heterogen între 2 ani şi 77! Da, am văzut copii foarte mici şi la Bucureşti şi la Cluj! Doar în zona mea şi în alte câteva rânduri publicul pare lipit de scaun, ori decedat subit. Spre final nu mai rezist, mă ridic şi, pentru a nu „deranja” somnolenţii, mă retrag pe trepte. NU AI CUM SĂ STAI JOS, e absurd! Întotdeuna mi s-a părut stupid să iau bilete în gradene, dar, pentru că fosa era ocupată de scaune şi, în mod inexplicabil, din cea mai vie si ieftină, devenind cea mai pretenţioasă (din fericire rămânând cea mai vie), n-am mai ales.
Conquistador, Oxygène 8, Zero Gravity, Souvenir de Chine, Immortals, The architect , Equinoxe , Glory ,Rendez-vous…

Electronica 1 şi 2 mi se păreau aproape imposibil de adaptat live. Aventură ingenioasă, experiment îndrăzneţ, dar ce să faci când interpreţii vor lipsi? Spre deosebire de alte albume, foarte multe dintre piese sunt cu voce. Artişti dintre cei mai cunoscuţi, dar nu numai. Un repertoriu original care aminteşte, însă, pe alocuri, de ambianţa Vangelis, Twin Peaks ori chiar filmele lui Luc Besson (Prin voce…). O expediţie muzicală din care, deşi declarat prefer în majoritatea cazurilor versiunile instrumentale, dând vocile la o parte, am păstrat multe în MP3. Nici nu aş fi crezut vreodată că voi asculta cu atâta plăcere Pet Shop Boys, ori Cyndi Lauper! Experiment reuşit, se pare. Dar cum avea să fie transpuns live, într-un turneu de lungă durată?! Aflam acum. Fără voci! Da, există un regret. Evident imposibil, speram măcar pentru Glory un duo virtual… Dar nu avea să fie. Din fericire, mă pot lipsi, cum am spus, de voci, în favoarea instrumentalului, deci am depăşit relativ uşor secunda de tristeţe. Doar „Exit” se bucură de prezenţa virtuală a lui Edward Snowden.

Laserele mă trezesc din visare: aha, numai din cauza lor sunt acum sus, în ultimele rânduri din sală!

Câteva minute, Jean Michel Jarre improvizează. La… Tabletă! Despre Jean Michel Jarre nu se poate spune că beneficiază de tehnică; din contra, tehnica beneficiază de Jarre! Orice funcţionează cu electricitate pare să devină, în mâinile lui, instrument muzical de mare fineţe. De la tranzitor la cip, nimic nu pare imposibil pentru acest magician al sunetelor.

Un Jean Michel Jarre în formă de invidiat – nici nu mă gândesc ce aş păţi dacă aş ţopăi aşa cinci minute!- şi un spectacol căruia n-am reuşit să-i găsesc vreun cusur. Poate doar apatia unei secţiuni din public depăşite de situaţie, apatie din pricina căreia a lipsit doar puţin să fie ratat BISul. Din fericire, publicul şi-a revenit în timp util şi a recâştigat clipa de partea sa. Ar fi fost păcat, mai ales că BIS a însemnat şi un titlu inedit de pe albumul nelansat încă la data respectivă:”Oxygène 3″.
În ce mă priveşte… Mi-am luat frumos amintirile în desagă şi le voi purta până la următoarea întâlnire! (Lăsând la o parte faptul că „următoarea întâlnire” avea să fie, din pură întâmplare, chiar a doua zi, pe străzile Clujului!)

Anunțuri