15 August, Constanţa
Ora 08:30.
Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă! Dar cum poate începe o dimineaţă mai bine, dacă nu cu… „Fulgerul”?!
Nimic nu se compară cu imaginea lui apropiindu-se de ţărm, când ştii foarte bine că este pentru a te lua şi pe tine…
Îmi propusesem ca de data asta să nu mai am emoţii. Doar nu mai eram la prima ieşire pe mare! Pun piciorul pe margine şi… se răstoarnă totul. Cum să nu am emoţii, că doar nu sunt de lemn! O nerăbdare teribilă şi bucuria de a-l regăsi aşa cum mi-l aminteam. E nerăbdarea de a porni amestecată cu tristeţea nedreaptă că va dura prea puţin…
Cunoşteam procedura. Mi-am căutat repede un loc – adică am încălecat primul scaun liber pentru că, după o socoteală rapidă, am găsit cu cale să nu primesc cartonaş roşu pentru întârziere câutând să obţin un loc în spate, cum mi-aş fi dorit. Gândindu-mă că toată suprafaţa e la fel de bună, am nimerit… la mijlocul bărcii!
Ştiam ce mă aşteaptă. Ancorez bine rucsacul, îmi verific centrul de greutate să nu fie cumva peste bord, scot camera şi o atârn de gât. Sunt gata!
Şi „Fulgerul” se urneşte, aparent, uşor…
Pornesc înregistrarea şi pun camera la ochi. Ştiam ce mă aşteaptă?! Cum am putut gândi aşa ceva?! Nici nu mi-aş fi putut imagina ce avea să urmeze! Ca fulgerul (cine l-o fi botezat aşa!) străbate RHIB-ul marea! Spintecă valurile de parcă ar fi vrut să-mi arate ce poate el cu adevărat – l-aş fi crezut şi pe cuvânt! – şi mă face să mă prind de bara scaunului din faţă cum nu credeam să o strâng vreodată!
Filmez?
Filmez! Că ce-oi filma… om vedea la urmă!
Camera încasează cel mai straşnic duş din toată cariera sa. Nici eu nu rămân mai prejos… Şi mai am şi ochelari! Gust marea şi mă încăpâţânez să ţin aparatul drept. N-are rost. Cu o mână strâng bara şi cu cealaltă strâng camera. Unui duş poate supravieţuieşte. Unei băi… n-aş mai spera!
Dar încotro ne îndreptăm noi aşa vijelios? Cine şi ce ne atrage atât de puternic pe mare încât fiecare val străbătut, chiar dacă primit în plin, este motiv de zâmbet şi nicicum de supărare?
Ei, bine… EA!
Fregata 111 „Mărăşeşti”, Nava Amiral a Forţelor Navale Române
EA este cea care ne chiamă,împreună cu întregul echipaj şi tot alaiul ei!
O întrezăresc printre picături… Nerăbdarea creşte. Facem un tur… Impresionantă siluetă!
Oprim lângă… „scara de mâţă”. Chiar şi de ea îmi era dor! Ni se face, rapid, instructajul. Sunt atentă, chiar dacă am mai urcat pe ea. Îmi aştept rândul, deşi trepidez de nerăbdare. Amân puţin, pentru a mă bucura mai bine de moment. „Fulgerul” dansează continuu pe valuri,se apropie şi se îndepărtează de navă… Pun piciorul pe prima treaptă. Voi urca încet, nu am motive să mă grăbesc.
– Împingeţi în picioare, nu în mâini!
Mai apuc să aud de undeva din spate. Un sfat bun, am înregistrat!
Mâinile întinse la capătul scării ne ridică pe punte.
Bun găsit şi… „La mulţi ani!”
Masivitatea de metal a navei este copleşitoare. Arunc o privire peste bord. Îmi place să privesc marea de aici. Privesc în jur. Mă întreb dacă şi astăzi mă voi rătăci…
Timpul nu aşteaptă, aşa că suntem invitaţi în Careul Ofiţerilor. Instructajul şi… Ni se indică zona de „operare”: pupa, puntea heliport!
Vestea m-a luat în aşa fel prin surprindere, încât… am uitat complet cât de mult îmi doream să explorez acea zonă! Dezamăgire amară. Cum adică… Şi cum rămâne cu prova?! Eu la prova aş vrea!Un imbold de tristeţe mă încearcă. Îmi amintesc că nu am văzut puntea heliport şi îmi înghit amarul. Îmi dau seama că, de fapt, mai mult nici nu puteam cere! Mi se spunea, în mod cu totul neaşteptat: „Mergi exact acolo unde ţi-ai dorit!”
Da, numai că… Dacă trebuia să şi RĂMÂN acolo?! Îmi încolăcesc frumos lunga-mi coadă stufoasă, o strâng bine, o pitesc repede în buzunar ca să nu facă vreun pocinog şi pornesc agale în urma însoţitorilor. Sper să nu mă mai împiedic!
Ups! M-am împiedicat! Roşesc în gând, să nu mă vadă nimeni şi mă uit după capcană: sistemul de ancorare al elicopterului, ce altceva! Din fericire, nu l-am mai întâlnit pe tot parcursul zilei, dar asta… nu pentru că aş fi fost eu atentă pe unde calc! Cred că a primit ordin să se ferească din calea mea, altfel nu-mi pot explica…
Spaţiu larg şi (pentru mine) inedit, a trebuit să recunosc, fie şi numai în gând, că locul a fost ales foarte bine.
Am timp doar să devin foarte conştientă că… A apărut o problemă pe care nu o prevăzusem: HULA! Marea era într-o agitaţie continuă iar puntea avea o tendinţă permanentă de a-mi fugi de sub picioare. M-am oprit şi am studiat ecuaţia. Cum nu sunt prea bună prietenă cu matematica, rezultatul mi-a dat cu virgulă. Am mai simţit mişcarea asta pe Dunăre, dar era parcă mai moale… Avea să-mi dea de furcă, era clar! Concluzia? Inedit, deci îmi place! N-aveam decât să ajung la o înţelegere cu ea.
În câteva minute se ridică pavilionul! La prova, geacul (insemnul caracteristic navelor militare care se arboreaza numai la navele de rangul 1,2 si 3). Peste tot, marele pavoaz: ansamblul pavilioanelor codului internațional de semnalizare ridicate între catargele din proră și din pupă în ordinea culorilor naționale ale statului respectiv. Pavilionul propriu-zis (formă dreptunghiulară), ghidonul (coada de rândunica) şi flamura (forma triunghilară). Se ridică la comanda navei care conduce operaţiunile. În acest caz, fregata „Mărăşeşti”!
Pentru curioşi (aşa, ca mine!), am navigat rapid pe net şi uite ce-am aflat!
„Marele pavoaz se compune din micul pavoaz si din pavilioanele de saula ale codului international, care se aseaza pe culori si se ridica intre bastoanele prova, pupa si arbori, astfel incat in sectorul prova sa predomine pavilioanele de culoare albastra, la centru cele de culoare galbena, iar la pupa cele de culoare rosie.
Marele pavoaz se arboreaza numai in stationare si pe timp favorabil. Cu 30 minute inainte de plecarea navei in mars, acesta se coboara.
Marele (micul) pavoaz se arboreaza numai in cadru solemn in urmatoarele situatii:
- la intrarea navei in serviciu;
- de Ziua Nationala a României;
- de Ziua Armatei si a Marinei României;
- cand nava, unitatea sau marea unitate de nave sunt distinse cu ordine si medalii;
- cu ocazia altor zile de sarbatoare si evenimente solemne stabilite prin ordinul ministrului apararii nationale sau al sefului Statului Major al Fortelor Navale;
- cand nava se afla in vizita intr-un port strain, iar navele militare ale statului respectiv arboreaza marele pavoaz (in aceasta situatie nava va ridica la verga drapelul de stat al tarii pe teritoriul careia se afla).” (Mai multe detalii: scrigroup.com)
Dacă vreţi să aflaţi mai multe, click AICI
Moment extrem de important şi solemn care nu lasă pe nimeni indiferent. Un impuls zănatec îmi transmite o undă de regret. Aş fi vrut să fiu la prova, unde se arborează geacul… Nu, că sunt chiar culmea! Acum doi ani aş fi vrut să fiu la pupa, unde se arbora pavilionul! Mi-am lipit (pe cât posibil) tălpile de punte şi am dat ordin gândurilor să tacă. Nu, dar serios, mă săturasem de atâta sporovăială! Ce atâta prova, prova… Eram la pupa şi aveam de gând să mă şi bucur de asta!
Imnul de stat, ceremonialul, salvele de tun, drapelul fluturând vesel… Gândurile au amuţit cu totul. Mâna dreaptă porneşte, aproape imperceptibil, spre frunte. Are evidenta intenţie de a saluta! O prind din zbor şi o lipesc de cameră. Sunt civil. Nu ştiu dacă se cuvine să duc la capăt gestul. Iar poziţie de drepţi… nici o şansă de a păstra!
Privind rezultatul, eram atât de mândră, de parcă eu aş fi făcut toate astea!
Marele pavoaz
Îmi iau timp să privesc marea.
Măria Sa, F222 „Regina Maria”, este?
ESTE! (Data trecută fusese de negăsit…)
Foarte încântată de cunoştinţă, o studiez în amănunt.
Măria Sa, F221 „Regele Ferdinand”, este?
DE NEGĂSIT! (Trag repede concluzia că ăştia doi au ceva cu mine de nu mă lasă să-i văd împreună şi trec mai departe.)
DM 30
OPN (n. a. obiect plutitor neidentificat) şi MAI 1105 la ancoră.
Invitaţii au venit?
ESTE!
Este ziua în care ne amintim de EI, de oamenii mării, civili sau militari, şi ne adunăm, din toate colţurile tării, într-un singur scop: de a-i saluta, de a le zâmbi, de a le strânge mâna şi de a le spune acele cuvinte simple, dar atât de frumoase: „La mulţi ani”!
Sunt cei care ne poartă drapelul şi numele pe apele lumii, cei ce intervin in situaţii complicate pe tot teritoriul României, iar astăzi e sărbătoarea lor. O mare de oameni s-a adunat la marginea mării de ape, pentru a-i onora.
Brusc, timpul se contractă. O ia complet razna şi nu mă mai pot ţine după el.
În spatele nostru se grupează desantul. În faţă trec elicoptere. Deasupra noastră vâjâie MIGurile. La stânga se zăresc deja navele ce vor lua parte la exrciţiu. La dreapta… Acolo e linişte, pentru că se află hangarul. Din toate părţile ne învăluie zgomot de motoare: ambarcaţiuni, elicoptere, MIGuri 21, IAR 99… Peste tot se întâmplă ceva. Tot timpul se întâmplă ceva. Capul, camera video şi foto mi se învârt continuu.
Un gând nu îmi dă pace: PROVA!
Solicit un tur al navei şi mi se acordă cu o bunăvoinţă pentru care mulţumesc mult echipajului şi ghidului.
Aleg ca, pentru început, să iau câteva cadre:
Tuburi lansare torpile antisubmarin (533 mm).
Castelul central.
Complex reactiv de lansare rachete navă-navă.
Zeul Neptun şi nimfele – descompiraţi!
„Luceafărul” – activităţi de comandament şi protocol.
Instalaţii artileristice binate (76 mm).
Mă abţin să îmi imaginez cum arată când trag…
În sfârşit, iată-mă la prova!
Geacul îmi zâmbeşte.
Şi eu lui:
Pornim în explorarea babordului.
Încerc să mă strecor cât mai discret printre marinari. În loc de „Pardon!” şi „Scuzaţi!”, şoptesc: „La mulţi ani!”. Au un zâmbet atât de frumos aceşti oameni serioşi!
Fac un pas decis la dreapta şi mă trezesc luând-o la stânga. Ptiu, tu, hulă!
Făcând eforturi de a păstra o poziţie cât de cât verticală…
Urc şi iar urc… Până unde? Încotro?!
Unde nici cu gândul nu gândeam! Bine, de gândit am gândit eu mereu, dar speranţă de a ajunge aici, chiar deloc nu aveam!
Bordul de comandă! Sus de tot! Bucuria mea a ajuns deja în vârf de catarg…
Pornesc camera. Reglez aparatul. Şi…
SIRENA!
Salutul care, ori de câte ori îl aud, îmi face toată fiinţa să tresalte!
ACUM?!
Unul dintre cele mai frumoase momente, unul dintre momentele aşteptate, dar… Nu, serios, CHIAR ACUM?!
„Pe cuvântul tău de sirenă că tocmai acum te-ai gândit să porneşti?!”
Eram la doar câţiva metri distanţă, îmi inunda urechile în cel mai frumos mod posibil, efectul era extraordinar! Şi rachetele de semnalizare ce vâjâiau pe lângă noi…
Oare pot filma şi fotografia în acelaşi timp?! Cu camera într-o mână, filmez. Cu cealaltă reglez aparatul foto: brusc mi se sparge în ceafă un cub rece de ghiaţă… Mii de scuze pentru flash!
Busola creierului meu era deja defectă. La interval de câteva minute mă trezeam întrebându-mă ce am, oare, de mă clatin? Era hula, n-o bată vina! În programul zilei, era parte importantă!
Ochii privesc cu nesaţ. Urechile sunt răsfăţate. Inima dansează…
Încă sub efectul clipelor abia trecute, am onoarea de a vă saluta şi a vă spune: „La mulţi ani!”
Alături de Comandantul Secund al Fregatei „Mărăşeşti ” şi de Locţiitorul Comandantului Flotilei 56 Fregate, cei care au condus exerciţiile pe mare.
Mă dezlipesc cu greu din loc şi pornim mai departe.
Nava şcoală „Mircea”şi militarii aflaţi la front pe vergi.
Trupele de asalt.
Instalaţie artileristică (6X30 mm). Au şi tras!
„La mulţi ani!”
Intalaţie de lansatoare proiectile bruiaj pasiv (83 mm).
Instalaţii de lansare bombe reactive antisubmarin cu 12 ghidaje.
F222 „Regina Maria” şi IAR 330 Puma Naval.
Ăăă… MIG21 Lancer…
marinarii.ro
De pe puntea de comandă ne lăsăm fascinaţi de „Mircea” şi Dragorul Maritim 30,
Un… „pui”.
O MÂNĂ DE CUVINTE 
Reblogged this on Goutte de Reve.
Wow, ca şi cum aş fi fost acolo. Mulţumesc!!
Cu mare drag 🙂