Trupele aliate trec Carpaţii

28 august 2015, ora 7.00

Cabana Babele

Sună alarma… Arunc o privire nedumerită spre fereastră: e neagră. Deci e încă noapte, ceasurile au luat-o razna! Înşurubez bine urechea în pernă cu intenţia evidentă de a profita de ultimele minute din noapte, dar… Patru telefoane zbârnâie fără milă. În cameră se aud şoapte ce devin cuvinte; se aprinde lumina. Fereastra e neagră… Normal! Camera noastră are ca peisaj… Un pod vechi! Deschid un ochi. Cu greu, îl conving şi pe al doilea că nu poate rămâne închis. Scuza că „nu am făcut armata” nu mă ajuta deloc. Astăzi, cu sau fără armată făcută, suntem toţi un pic militari…

Astăzi se va întâmpla ceva frumos din care vom fi parte.

27 august, ziua în care România a intrat în Primul Război Mondial alături de Puterile Antantei, care sprijineau reîntregirea neamului românesc.

Astăzi, Asociaţia Tradiţia Militară şi aliaţii săi (Deutsches Freikorps, Regimentul Regal Maghiar Nr. 29 Honvezi din Ungaria, Mémoire Vivante de la Grande Guerre din Franţa, IR33 Cetatea Aradului şi Cercetaşii Tradiţionali Act-RO) vor reface pentru a şaptea oară traseul până la Crucea de pe Caraiman în memoria eroilor căzuţi între anii 1916-1918. Aflată în apropriere de vechea graniţă dintre România şi Imperiul Austro-Ungar, Crucea Eroilor Neamului este simbolul marşului din august 1916.

Încerc o propunere timidă ca eu să pornesc înainte… Refuzul este fără drept de apel. Voi fi mereu în urmă, cum voi putea fotografia coloana din faţă?! Ceasul ticăie. Bucuria, emoţiile şi nerăbdarea ticăie şi ele, mai repede decât timpul.

Arunc geaca şi înşfac o bluză. E deja cald. Prea cald. Mult prea cald pentru Babele la acea oră matinală. Am apă, şapcă şi aparatele foto. Entuziasmul e prezent. Orice altceva poate lipsi din rucsac. Mă mai învârt de şapte ori ]n loc, ezitând între a lua şi a nu lua cutare ori cutare lucru şi, cu o grijă exagerată la fiecare pas, pentru a nu-mi suci vreun picior înainte chiar de a porni, iau drumul telecabinei din Buşteni. Cu ciuda că nici nu am plecat spre Cruce şi deja ajung ultima, mă bucur de imagini ce rup barierele istoriei şi ne aruncă în timpuri paralele:

Duşmanii de la început de secol trecut s-au aliat întru memoria unor vremuri ce nu trebuie repetate. Români, nemţi, francezi, unguri, cercetaşii moderni şi câţiva civili uniţi în gând şi faptă.

Spre Caraiman!

Peisajul îmbrăţişează soldaţii într-o imagine ce se desprinde de realitate şi tranzitează secolele. Deşi sunt deja mult în urmă, nu mă pot împiedica să mă opresc pentru a privi.

E o uimire calmă. Mă desprind de secundă şi mă cufund în timp.

Revin cu greu în 2015.

Prea frumos priveşte neamţul tărâmul românesc…

Am obosit! Nemţii mă-nconjoară! Mă predau. „Poate la voi e viaţa mai uşoară!” Din păcate nici nemţii nu merg atât de încet şi, pe cât se pare, nu sunt dispuşi să ia prizonieri. Trupele române mă recuperează şi mă readuc în coloană. Oftez cu resemnare şi dau ordin picioarelor să se mobilizeze într-un ultim efort.

Popas. Zâmbete. Poveşti şi fotografii, înainte de coborârea spre Cruce.