La mulţi ani, oameni ai apelor, oriunde v-aţi afla!

15 august 2015, ora 03.00

Cum, am şi dormit?! Aşa repede?! Mda… Alarma nu mă iartă, eu îi mormăi să tacă, ea… Dingo – dingo… Dinga-lang! Ba mai sună şi telefonul: „Te-ai trezit?!” NUUUUU! Dormeaaaam!
Gata. Am dormit. Ce să o mai lungim, azi nu e timp de vise, avem de drum şi… Bucurie!

Astăzi suntem în misiune: Ziua Marinei!

Echipa se reîntregeşte pe A2, la o cafea sorbită în fugă, printre strângeri de mână şi infromări rapide. Aerul dimineţii ne alungă şi ultima umbră a viselor abia înfiripate în miez de noapte. Unii sunt deja la malul mării!…  CrissAvia, matinal de felul lui, ne-a luat-o mult înainte şi acum ne înviorează cu imagini de la faţa locului care ne fac să ne grăbim.


Navele militare sunt în dispozitiv, totul este pregătit, iar noi încă pe drum?! Această eroare trebuie reparată degrabă! Dârdâi puţin şi mă trezesc mai bine. Se simte deja o adiere de schimbare de vreme – e ziua în care se schimbă anotimpul… Nu-i nimic, azi va fi cald! Pentru că ziua bună se cunoaşte după… Fulger! Nu, nu e furtuna! E RHIB-ul care saltă nerăbdător să ne transporte în larg!

Salutăm prieteni dragi:  „Micul Voinic” al flotei (SRS 575) şi al său echipaj,

observăm barca de salvare

şi ne pregătim de misiune. Ziua Marinei Române 2015!
„Fulgerul” este în mare formă. Noi nu ne lăsăm mai prejos. Drumul pe valuri este o adevărată plăcere, ca de fiecare dată.

F111 Mărăşeşti! Bucuria de a revedea această navă şi întregul său echipaj este aceeaşi, întotdeauna. O mare surpriză ne aşteaptă: o scară solidă pe care sigur nu voi avea ocazia să mai încerc hamul de siguranţă. Suspin un pic, dar îmi va trece…

Suntem primiţi cu căldură, strângem mâinilie acestor oameni deosebiţi din echipaj, primim în dar ceaşca de cafea aromată pe care o luăm cu recunoştinţă şi ieşim pe punte, acolo unde ne este locul. Cafeaua de pe Mărăşeşti… Nimic nu se compară!

Pentru ca este încă devreme, străbatem nava de la un capăt la celălalt. Totul ne pare nou, deşi cunoscut…
Vă invit să priviţi F111 Mărăşeşti prin obiectivul lui CrissAvia.

Ora 10.00!
La bord se ridică pavilionul şi Marele Pavoaz.

Cer permisiunea de a asista la ridicarea geacului, la prova. Permisiune acordată. Mulţumesc!

Marele Pavoaz:

Dar să vedem ce se întâmplă în faţa Comandamentului Flotei, pe mal…

Ridicarea Pavilionului şi Decorarea Drapelului de Luptă al SMFN.

Ceremonial de deschidere a exerciţiilor de Ziua Marinei.

Alaiul Zeului Neptun se îndreaptă spre mal.

Exerciţiile demonstrative ale Forţelor Navale pot începe!
Momentul este marcat de militarii aflaţi la front pe vergi la bordul Bricului Mircea care strigă de trei ori „URA!” şi salută cu beretele mişcate de la stânga spre dreapta.

Exercitiu de respingere a desantului maritim.

JC D ne arată cum s-a văzut asaltul de pe mal:

Unul dintre cele mai impresionante momente ale ieşirii pe mare: salutul navelor, sirena!

Combaterea traficului ilegal pe mare, Fire-fighting Drill, combaterea imigraţiei ilegale pe mare şi salvarea navelor aflate în pericol de către garda de coastă în colaborare cu navele ARSVOM. Dar, înainte de acestea, să mai străbatem încă odată una dintre cele mai frumoase nave din flotă…

Corespondentul nostru pe mal, JC D, ne transmite în imagini:

Puma Naval lansează torpila:

Concomitent cu exerciţiile de pe mare, pe mal se desfăşoară jocuri marinăreşti.
Pe faleză

şi în Portul Tomis, sub atenta îndrumare a echipajului SRS 575.

Defilarea navelor încheie exerciţiile pe mare.

Nava Şcoală Mircea şi Adornate alunecă graţios şi aproape ireal pr lângă noi, încremeniţi într-o tăcere adâncă. Salută…

Imagine ce va fi păstrată într-unul dintre cele mai preţioase lăcaşuri ale memoriei…

Fulgerul este gata să ne poarte la mal. Când a trecut timpul?! Nu vrem să plecăm, nu vrem să ne despărţim, nu încă!
Uităm, însă, că „nu vrem”, la vederea RHIBului săltând pe valuri.

Ne luăm, din nou, rămas bun de la aceşti Oameni ai mării…

În dansul Fulgerului, privim în urmă spre locul în care gandul ne va rămâne ancorat până la anul… Chiar de nu vă vom vedea, gândul ne zboară cu viteza fulgerului la voi!
La mulţi ani, dragi Oameni ai Mării! Vă mulţumim că existaţi!
Vânt din pupa!

Mulţumim Forţelor Navale Române, echipajului F111 Mărăşeşti şi SRS 575.

Material realizat în colaborare cu „Suntem România!”

Foto: OMDC, CrissAvia, JC D (Mulţumesc pentru colaborare!)

Bonus:

Seara…

DSC03743

DSC03804

 

Misiunea „Ziua Marinei 2014”

Anunțuri

Un răspuns la „La mulţi ani, oameni ai apelor, oriunde v-aţi afla!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s