Deşi nu sunt deloc adepta muzeelor, preferinţa mea îndreptându-se către spaţiul deschis, Muzeul Militar se numără printre rarele pe care le-aş vizita ori de câte ori mi s-ar oferi ocazia. De la expoziţia de machete de la parter până la anii 2000, în doar două ore străbaţi epocile mai repede şi mai eficient decât la orice oră de istorie. Dacă eşti suficient de atent poţi chiar pleca de acolo păstrând în memorie informaţii pe care nu credeai a le reţine vreodată. Ba mai mult, cu o curiozitate nebănuită de afla ceva în plus!
Eu am păstrat încă atât de bine exponatele în memorie, încât am străbătut rapid clădirea muzeului pentru a ajunge acolo unde se află cele mai interesante maşinării: în curte.
Acolo unde mă aşteptau TAB-urile şi tancurile…
Surpriză! Totul era în sărbătoare, nu doar oamenii! Nimic nu semăna cu ce îmi aminteam: un peisaj dezolant, un cimitir uitat de vreme şi de lume…
Acum, un peisaj cu totul diferit:
Totul revopsit şi aranjat cu mare grijă:
Evident, pentru că nici tancul roz…
nu mai era… roz!
Sau…aproape.
Pentru că este zi de sărbătoare, iar tema aleasă pentru acest an a fost: „100 de ani de la Marele Război”, curtea muzeului s-a umplut de vacarmul frontului Primului Război Mondial şi lupte crâncene s-au dat între nemţi şi români… Asociația Deutsches Freikorps
şi Tradiţia Militară
s-au luptat până la ultimul om:
După ce s-au alergat şi împuşcat care mai de care, şi-au strâns voioşi mâinile, recunoscând că sunt la fel de buni:
Războiul crunt încheiat fără victime, ne-am luat răgazul de a cerceta ceea ce vânzătorii de obiecte vechi ne aduseseră: colecţii întregi de insigne, medalii, monede, însemne militare, cuţite, cărţi, brelocuri mai vechi ori chiar moderne, încât nici nu ştiai ce să alegi. Pentru că nu m-am putut decide, le-am lăsat pe toate exact acolo unde se aflau!
Şi cum un asemenea eveniment nu este doar un bun prilej de a revedea muzeul, ci şi o bună ocazie de a reîntâlni prieteni dragi, ne-am retras la Popotă – ce fasole… cu ce cârnaţi!… Ne-am lins pe degete, nu alta!
Am mai aruncat un ochi în stânga
şi câţiva în dreapta
şi… Mi-am amintit că ceva mă aştepta în hangar…
Ceea ce face din acest muzeu un loc absolut special! Cred că nu mai este nevoie să spun că, în ce mă priveşte, AICI este colţul magic! Respect, pentru ce înseamnă toate astea. Respect, Dumitru Prunariu!
Extra: Reconsituirea luptelor din Primul Război Mondial.
O MÂNĂ DE CUVINTE 
Reblogged this on Goutte de Reve.
Foarte frumos! Multumesc… si eu vreau sa ajung de ceva vreme, ma intereseaza anunimite lucruri in mod deosebit.
Cu multă plăcere! Îţi doresc să ajungi cât mai curând!
și eu l-am vizitat de câteva ori și mi-a plăcut foarte mult – deci voi mai trece pe acolo în curând 🙂
Pingback: Într-un suflet de copil… | Poteci de dor·
Pingback: Între întrebare şi răspuns… o viaţă | Poteci de dor·